Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Newsletter
Cum sa...

Stiri

A fost lansat Ghidul de bune practici pentru comunitatile de rromi

UNDPDepartamentul pentru Relatii Interetnice din Guvernul Romaniei, Alianta Civica a Rromilor din Romania, Fundatia Centrul pentru Analiza si Dezvoltare Institutionala, in colaborare cu Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Romania (UNDP), au organizat, miercuri, forumul "Despre comunitati de rromi, antreprenoriat social si economia de piata". 

Cu aceasta ocazie, a fost lansat "Ghidul de bune practici in dezvoltarea intreprinderilor sociale pentru comunitatile de rromi".

Potrivit unui comunicat de presa remis redactiei Ziare.com, dezbaterea si-a propus sa creeze o platforma de discutii unde practicienii, liderii comunitari, decidentii politici si reprezentantii sectorului privat interactioneaza si fac schimb de experienta in probleme legate de retelele de productie si distributie ale antreprenorilor sociali, de modelele de promovare a conceptului de franciza sociala si de posibilitatile initierii unei burse a proiectelor sociale.

La forum au participat peste 75 de actori si promotori ai economiei sociale, reprezentanti ai societatii civile, ai comunitatii oamenilor de afaceri si decidenti politici. 

Au fost abordate subiecte precum partenerii economici ai intreprinderilor sociale, relatia dintre capitalul social si dezvoltarea comunitara, politicile de stabilire a pretului produselor de economie sociala, replicabilitatea experientelor pozitive. 

In cadrul forumului a fost lansat "Ghidul de bune practici in dezvoltarea intreprinderilor sociale pentru comunitatile de rromi", un instrument util celor care isi propun sa infiinteze sau sa dezvolte intreprinderi sociale in Romania, in special in cadrul comunitatilor de rromi. 

Ghidul cuprinde elemente legislative care stau la baza infiintarii fiecarui tip de intreprindere sociala, precum si documentele necesare intr-un astfel de demers.

"Economia sociala, centrata pe valori si interactiuni sociale, creeaza oportunitati de dezvoltare a comunitatilor de rromi. In coordonare cu politicile si masurile sociale specifice educatiei, sanatatii si ocuparii, economia sociala poate oferi alternative viabile de activitate economica ce poate determina o crestere a incluziunii sociale a cetatenilor romani de etnie rroma. 

De aceea, economia sociala se poate dezvolta doar dintr-o perspectiva globala, prin realizarea legaturilor dintre guverne, societatea civila, comunitati, institutii financiare si sectorul privat", a declarat Mircea Mocanu, Director Departament Socio-Economic al UNDP Romania. 

Incepand cu luna martie 2011, UNDP Romania implementeaza proiectul POSDRU/69/6.1/S/34922 "Economia Sociala ca solutie a dezvoltarii comunitatilor Rroma din Romania", cofinantat din Fondul Social European, Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 si se va derula pe o perioada de 3 ani. Valoarea totala a investitiei este de 1 milion de euro. 

Prin acest proiect, UNDP contribuie la dezvoltarea dialogului national referitor la combaterea saraciei in randul comunitatilor de rromi si sustine dezvoltarea regiunilor tarii prin implicarea tuturor actorilor din domeniu (societatea civila, comunitati de romi, institutii guvernamentale) si prin definirea contextelor locale si identificarea interventiilor de incluziune sociala si economica a comunitatilor de rromi. 

Sursa: Ziare.com